Dacă ai astm nu înseamnă că trebuie să renunți la bucuriile vieții. Majoritatea lucrurilor pe care le făceai până acum le poți face și în continuare .... doar că puțin altfel.
Trebuie, însă, să fii informat, să știi cum poți folosi detaliile aparent minore în favoarea ta. Să știi ce te ajută și ce-ți poate agrava boala. Și să înveți că, deși nu poți scăpa de astm, ai la dispoziție o mulțime de soluții să-l reduci la tăcere și să duci o viață normală.
Ce pot și ce nu pot să mănânc
Dacă nu ești alergic la unele alimente, nu este cazul să-ți faci prea multe griji ce pui pe masă. Totuși, un regim alimentar sănătos și echilibrat, cu accentul pe fructe și legume proaspete, pește, carne slabă, cereale integrale, lapte parțial degresat, nu poate decât să te ajute. Chiar dacă nu ai restricții alimentare, ai grijă să-ți păstrezi greutatea în limitele normale, deoarece simptomele astmului sunt mai grave și mai greu de controlat la persoanele certate cu cântarul.
Citește etichetele!
De asemenea, ți-ar putea fi de folos să citești etichetele și să eviți sulfiții, tartrazina, salicilații, glutamatul monosodic, benzoatul, substanțe despre care se crede că pot da simptome de astm.
Fumatul, cea mai proastă idee
Dacă ai astm, să fumezi nu este chiar cea mai inspirată idee. Din cauza fumatului, poți avea crize mai frecvente, o formă mai gravă de boală și vei ajunge mai des la spital. Deoarece fumatul îți inflamează căile respiratorii, tratamentul nu-și va face efectul la fel de bine și vei avea nevoie de doze mai mari de medicamente decât un nefumător.
Așadar, chiar dacă îți place să fumezi și dă bine în grupul de prieteni, ia decizia corectă pentru sănătatea ta: renunță imediat!
Casă, dulce casă
A devenit casa ta un câmp de bătălie? Privești cu suspiciune orice fir de praf, de teamă că o să-ți agraveze astmul? Specialiștii susțin că nu este cazul! Dacă îți iei medicamentele corect și boala este ținută sub control nu vei avea crize, chiar dacă vii în contact cu triggerii.
Dacă totuși vrei să fii la adăpost de factorii declanșatori din casă, atenție sporită la:
- Fum - ar fi bine să nu te încălzești cu lemne sau, dacă nu ai de ales, altcineva să facă focul. Nu permite nimănui să fumeze în casă.
- Praf – Ai acum scuza perfectă să scapi de neplăcuta responsabilitate de a da cu aspiratorul și de a șterge mobila. Desigur, însă, un alt membru al familiei trebuie să facă asta, de dragul tău, cel puțin o dată pe săptămână. Să nu faci tu curat în debara, unde se adună toate obiectele uitate și prăfuite. Dacă te-a găsit chiar acum hărnicia și vrei neapărat să cureți ceva de praf, folosește o lavetă umedă în locul celei uscate. Dacă te știi cu alergie la praf, nu pune covoare, nici perdele bogate, cu multe falduri și spală des lenjeria de pat și cuverturile, cu apă la temperatură ridicată.
- Mucegai – orice perete pătat trebuie șters cu o soluție pe bază de clor... și, din fericire, nu de către tine. În zonele care rețin umezeala, cum este subsolul, folosește un dezumidificator.
- Nu folosi odorizante de cameră și detergenți cu miros puternic;
- Polen - Nu aduce în casă, și mai ales în dormitor, flori cu mult polen sau cu miros puternic, cum sunt crinii sau tuberozele. Nu lăsa fereastra deschisă primăvara, în special înainte de ora 10, și schimbă des filtrele la aerul condiționat.
- Animalele de companie. Dacă nu te lasă sufletul să-ți dai spre adopție patrupedul, mută-i culcușul în curte sau măcar nu-l mai primi în dormitor. De asemenea, dacă este spălat și periat des, evident că de altcineva din familie, va scădea cantitatea de alergeni pe care o împrăștie prin casă.
Cu astmul la serviciu
1 din 7 adulți care sunt diagnosticați cu astm au alergie... la seviciu. Dincolo de glumă, dacă simptomele de astm se agravează când ești la muncă și se ameliorează în concediu sau în week-end, este posibil să suferi de astm ocupațional. Mai ales dacă lucrezi în industria automobilelor, vopselurilor, adezivilor, în prelucrarea lemnului sau la un laborator, probabil ceva de la locul de muncă îți face rău. Medicul este cel care te va ajuta să găsești "vinovatul" și te va sfătui cum să-l eviți. Uneori, purtarea unei măști poate rezolva problema. În alte cazuri poate fi nevoie să-ți schimbi locul de muncă și chiar domeniul de activitate.
Chiar dacă aveai astm înainte de a lucra în domeniul actual, serviciul poate să-ți agraveze crizele, dacă ești expus la gaze, fum, praf sau aer rece. Ce e de făcut în acest caz? Evident, trebuie te protejezi, pe cât posibil, chiar dacă este nevoie să le explici situația colegilor, să te muți în alt birou, sau chiar să-ți convingi șeful să instaleze un aparat de aer condiționat.
Un alt motiv pentru care astmul poate să își arate mai des colții la locul de muncă este stresul. Așa că dacă știi că urmează o ședință importantă, dacă ai o întâlnire cu un client problemă sau un termen limită strâns, ține medicamentele aproape.
Nu te izola!
Poate că ți se pare jenant să scoți spray-ul la restaurant sau la teatru, pentru că tocmai atunci s-a hotărât astmul să-și facă simțită prezența. Și probabil ți se pare greu să te arăți atât de vulnerabil în fața prietenilor. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te închizi în casă și să renunți la toate lucrurile care-ți fac plăcere dincolo de perimetrul celor patru pereți.
Izolarea este unul dintre motivele pentru care există o legătură strânsă între depresie și astm. Simplul fapt că ai astm bronșic îți dublează riscul de a suferi de depresie. Iar studiile arată că dacă o să combini depresia și astmul, vei avea o calitate a vieții mult mai proastă decât dacă ai suferi de oricare dintre cele două probleme de sănătate luate separat. În plus, depresia te face să mergi mai rar la doctor, să nu respecți indicațiile acestuia și să neglijezi tratamentul pentru astm.
Nu fii o victimă a astmului! Alege să fii învingător și să-ți trăiești viața, ca și până acum. Vorbește cu medicul să-ți modifice tratamentul de fond în cazul în care crizele îți afectează viața de familie, profesia, viața socială și îți fură bucuria de a trăi.
Fă exercițiu fizic!
Astmul nu trebuie să te transforme într-o persoană sedentară. Nu-l folosi ca scuză pentru a-ți petrece tot timpul liber în fața calculatorului. "Sunt bolnav. Nu pot să fac efort!" De fapt, activitatea fizică te ajută să ții astmul sub control. Trebuie, însă, să ai în vedere câteva aspecte:
- Orice tip de sport preferi, nu-l practica în zilele răcoroase. Aerul uscat și rece poate să-ți declanșeze o criză. De aceea, simptomele de astm apar mai des în timpul anumitor sporturi, cum este schiul.
- Cel mai potrivit sport pentru tine este înotul, ideal în aer liber, pentru că respiri doar aerul umed și cald de la suprafața apei. Dacă singura opțiune este un bazin acoperit, renunță la ședința de înot și pleacă dacă la intrare simți un miros puternic de clor.
- Înainte de a da buzna la sala de forță, sau oriunde altundeva vrei să transpiri un pic, asigură-te că iei corect tratamentul pentru astm. Dacă boala este bine controlată cu medicamente, nu vei avea surprize neplăcute în timpul sau după exercițiu.
- Rezistă tentației de a începe în forță. Dacă începi cu exerciții ușoare și stretching, de încălzire, scade riscul să ai o criză de astm când efortul devine mai intens.
- Nu uita acasă medicamentele de care ai nevoie în cazul unei crize. Un puf de salbutamol (cu 5-10 minute înainte de începerea antrenamentului fizic poate chiar să prevină sufocarea.
- Dacă simptomele apar în timpul exercițiului fizic, oprește-te, așează-te pe un scaun și ia medicamentul pe care îl folosești de obicei în criză. Dacă simptomele dispar, poți continua antrenamentul, însă, dacă problema reapare, renunță la sport pentru moment și discută cu medicul înainte să încerci din nou.
Exerciții fizice care au risc redus de a provoca simptome:
- plimbări
- cățărări
- golf
- gimnastică
- înot
Combate neplăcerile din dormitor
Activitatea sexuală declanșează des crizele de astm, chiar dacă, din motive lesne de înțeles, nu prea se vorbește despre asta. Efortul fizic, creșterea frecvenței respirației, împreună cu emoțiile, alcătuiesc o combinație cu bucluc când vine vorba de astm. Mai rar, de vină pot fi acarienii din așternuturi sau chiar o reacție alergică la prezervativele din latex.
Dacă așa ceva ți ne întâmplă și ție, nu te neliniști! Nu înseamnă nicidecum că nu vei mai putea avea o viață sexuală normală. La fel ca orice alt factor declanșator, poate deveni inofensiv atunci când astmul este bine controlat.
Primul pas este să depășești rușinea și să discuți cu medicul tău. Dacă simptomele de astm nu te lasă să ai o viață sexuală normală, s-ar putea să fie nevoie de o creștere a dozei medicamentului de fond sau chiar de adăugarea altui medicament. În plus, medicul îți poate recomanda să iei un medicament de salvare înainte de activitatea sexuală.
Atunci când ai simptome de astm în timpul activității sexuale, oprește-te și ia medicamentele de criză. Așteaptă câteva minute și apoi, dacă problema s-a rezolvat, poți să continui de unde ai rămas. Dacă ghinionul te urmărește și simptomele apar din nou, oprește-te, ia încă o doză din medicamentul de criză și programează-te la medic.
Măsuri de siguranță pentru călătorie
O escapadă peste hotare poate să-ți dea emoții. Te poți teme, pe bună dreptate, că schimbarea climei, diferența de altitudine și alergenii necunoscuți vor scoate la iveală problemele respiratorii. Și, dacă se întâmplă una ca asta, ce te faci, că doctorul care te consultă în acele zile negre se află la mii de kilometri distanță?
Ca să n-ai nevoie de doctor în vacanță, e bine să-l vizitezi înainte de a pleca, ca să-ți evalueze funcția respiratorie și să-ți recomande medicamente care să prevină crizele. Alte câteva amănunte te pot ajuta să fii în siguranță, în orice colț al lumii:
- Ia cu tine mai multe medicamente decât crezi că o să ai nevoie, dar și o scrisoare medicală de la medicul tău. Îți va fi de folos dacă o să ai nevoie de un consult în țara în care mergi, și chiar ca să justifici la aeroport medicamentele pe care le ai în geantă.
- Ține medicamentele în bagajul de mână, în caz că ai nevoie pe drum, sau în caz că valiza se pierde.
- Chiar dacă acasă folosești un nebulizator, un dispozitiv spacer este la fel de eficient, ocupând, în același timp, mai puțin spațiu în bagaj. Dacă iei totuși nebulizatorul cu tine, ține cont de faptul că s-ar putea să ai nevoie de un adaptor pentru priză sau de o versiune pe baterii.
- Află numărul de telefon de urgență pentru țara pe care o vizitezi.
- Ai grijă ca asigurarea de călătorie să acopere costurile de îngrijire a sănătății determinate de astmul preexistent.